Declaratia 200 Declaratie privind veniturile realizate din Romania se depune de catre persoanele fizice care realizeaza, in mod individual sau intr-o forma de asociere, venituri in bani si/sau in natura din Romania, provenind din:
1. activitati independente;
2. cedarea folosintei bunurilor;
3. activitati agricole pentru care venitul net se stabileste in sistem real;
4. transferul titlurilor de valoare, altele decat partile sociale si valorile mobiliare in cazul societatilor inchise; v
5. operatiuni de vanzare-cumparare de valuta la termen, pe baza de contract, precum si orice alte operatiuni similare, altele decat cele cu instrumente financiare tranzactionate pe piete autorizate si supravegheate de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare.
1. Activitati independente
– venituri comerciale – din fapte de comert, prestari de servicii, altele decat cele din profesii libere, practicarea unei meserii, inclusiv din activitati adiacente, precum si venituri din cedarea folosintei bunurilor calificate in categoria venituri din activitati independente;
Persoanele fizice care, in anul de raportare, au realizat venituri din cedarea folosintei bunurilor calificate, in conditiile legii, in categoria venituri din activitati independente, bifeaza casuta “Cedarea folosintei bunurilor calificata in categoria venituri din activitati independente”. Veniturile si cheltuielile luate in calcul pentru stabilirea venitului net anual/pierderii fiscale anuale sunt cele realizate la nivelul tuturor contractelor de inchiriere/subinchiriere aflate in derulare in anul de raportare.
Construiești? Renovezi? Restilizezi?
Cei de la manere.eu - Manere Uși și Ferestre te ajută și pe tine!
– venituri din profesii libere – din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament in valori mobiliare, arhitect sau a altor profesii reglementate, desfasurate in mod independent, in conditiile legii;
– venituri din drepturi de proprietate intelectuala brevete de inventie, desene si modele, mostre, marci de fabrica si de comert, procedee tehnice, know-how, drepturi de autor si drepturi conexe dreptului de autor si altele asemenea.
Contribuabilii care obtin venituri din drepturi de proprietate intelectuala de la mai multi platitori, depun o singura declaratie.
In cazul societatii civile cu personalitate juridica constituita potrivit legii speciale si care este supusa regimului transparentei fiscale, potrivit legii, se aplica regulile de determinare a venitului net din activitati independente.
Persoanele fizice care obtin venituri dintr-o activitate desfasurata intr-o forma de organizare cu personalitate juridica (SPRL) constituita potrivit legii speciale si care este supusa regimului transparentei fiscale, potrivit legii, asimileaza venitul distribuit, venitului net anual din activitati independente.
Declaratia se depune si de catre persoanele fizice care au realizat venituri din activitati independente pentru care impozitul retinut la sursa de platitorii de venituri reprezinta plata anticipata in contul impozitului anual, potrivit Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare (Codul fiscal):
– venituri din drepturi de proprietate intelectuala;
– venituri din vanzarea bunurilor in regim de consignatie;
– venituri din activitati desfasurate in baza contractelor de agent, comision sau mandat comercial;
– venituri din activitati desfasurate in baza contractelor/conventiilor civile incheiate potrivit Codului civil;
– venituri din activitatea de expertiza contabila si tehnica, judiciara si extrajudiciara;
– venituri obtinute de o persoana fizica dintr-o asociere cu o persoana juridica contribuabil, platitoare de impozit pe veniturile microintreprinderilor potrivit titlului IV1 din Codul fiscal, care nu genereaza o persoana juridica.
Venitul cuvenit unei persoane fizice, dintr-o asociere cu o persoana juridica romana, microintreprindere care nu genereaza o persoana juridica, determinat cu respectarea regulilor stabilite in titlul IV1 din Codul fiscal, este asimilat, in vederea impunerii la nivelul persoanei fizice, venitului din activitati independente, din care se deduc contributiile obligatorii in vederea obtinerii venitului net anual.
Nu au obligatia depunerii declaratiei:
– persoanele fizice pentru care impozitul retinut de platitorii de venituri este final, potrivit optiunii contribuabililor, in conformitate cu prevederile din Codul fiscal;
– persoanele fizice care, in anul de raportare, au realizat venituri din activitati independente impuse pe baza de norme de venit, cu exceptia persoanelor care au depus declaratiile de venit estimativ in luna decembrie si pentru care nu s-au stabilit plati anticipate, conform legii.
Contribuabilii care desfasoara o activitate impusa pe norme de venit si care, in cursul anului fiscal de raportare, isi completeaza obiectul de activitate cu o alta activitate care nu este cuprinsa in nomenclatorul activitatilor pentru care venitul net se determina pe baza de norme de venit, vor fi impusi in sistem real de la data respectiva, venitul net anual urmand sa fie determinat prin insumarea fractiunii din norma de venit aferenta perioadei de impunere pe baza de norma de venit cu venitul net rezultat din evidenta contabila.
In cazul schimbarii modalitatii de exercitare a unei activitati si/sau transformarii formei de exercitare a acesteia intr-o alta forma, potrivit legislatiei in materie, in timpul anului, venitul net/pierderea se determina separat pentru fiecare perioada in care activitatea independenta a fost desfasurata de contribuabil intr-o forma de organizare prevazuta de lege. Venitul net anual/Pierderea anuala se determina prin insumarea venitului net/pierderii inregistrat/inregistrate in toate perioadele fiscale din anul fiscal in care a avut loc schimbarea si/sau transformarea formei de exercitare a activitatii si se inscrie in declaratie.
Declaratia se completeaza pentru fiecare categorie de venit si pentru fiecare sursa de realizare a venitului.
2. Cedarea folosintei bunurilor mobile si imobile, realizate in calitate de proprietar, uzufructuar sau alt detinator legal
Persoanele fizice care obtin venituri din cedarea folosintei bunurilor din mai multe surse, respectiv contracte de inchiriere, completeaza declaratia pentru fiecare sursa de venit.
In cazul cedarii folosintei bunurilor detinute in comun, repartizarea venitului net se face potrivit Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 44/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.
Nu au obligatia depunerii declaratiei persoanele fizice prevazute la art. 63 alin. (2) din Codul fiscal care, in anul de raportare, au realizat venituri din cedarea folosintei bunurilor pentru care chiria prevazuta in contractul incheiat intre parti este stabilita in lei, nu au optat pentru determinarea venitului net in sistem real si la sfarsitul anului anterior nu indeplinesc conditiile pentru calificarea veniturilor in categoria veniturilor din activitati independente, pentru care platile anticipate cu titlu de impozit sunt egale cu impozitul anual datorat, si impozitul este final, cu urmatoarele exceptii, pentru care exista obligatia depunerii declaratiei:
– pentru situatiile in care declaratia de venit estimativ a fost depusa in luna decembrie si pentru care nu s-au stabilit plati anticipate, conform legii;
– pentru situatiile in care intervin modificari ale clauzelor contractuale, cu exceptia situatiilor prevazute la art. 82 alin. (7) din Codul fiscal;
– pentru situatiile in care investitiile la bunurile mobile si imobile ale proprietarului, uzufructuarului sau ale altui detinator legal, care fac obiectul unor contracte de cedare a folosintei bunurilor, inclusiv a contractelor de comodat, sunt efectuate de cealalta parte contractanta.
3. Activitati agricole pentru care venitul net se determina in sistem real:
– venituri din cultivarea si valorificarea florilor, legumelor si zarzavaturilor, in sere si solare special destinate acestor scopuri si/sau in sistem irigat;
– venituri din cultivarea si valorificarea arbustilor, plantelor decorative si ciupercilor;
– venituri din exploatarea pepinierelor viticole si pomicole si altele asemenea.
Declaratia se depune de contribuabilii care desfasoara activitatea in mod individual si/sau in cadrul unei asocieri fara personalitate juridica, constituita intre persoane fizice si care au optat pentru determinarea venitului net in sistem real, pe baza datelor din contabilitatea in partida simpla.
Persoanele fizice care realizeaza venituri in cadrul unei asocieri fara personalitate juridica, constituita intre persoane fizice, completeaza declaratia avand in vedere venitul net distribuit, care le revine din asociere.
Nu au obligatia depunerii declaratiei persoanele fizice care, in anul de raportare, au realizat venituri din activitati agricole cu impunere finala, din valorificarea produselor agricole obtinute dupa recoltare, in stare naturala, de pe terenurile agricole proprietate privata sau luate in arenda, catre unitati specializate pentru colectare, unitati de procesare industriala sau catre alte unitati pentru utilizare ca atare, potrivit art. 74 alin. (4) din Codul fiscal.
4. Transferul titlurilor de valoare, altele decat partile sociale si valorile mobiliare in cazul societatilor inchise
Declaratia se depune de catre persoanele fizice care, in anul de raportare, au realizat castiguri/pierderi din transferul titlurilor de valoare, altele decat partile sociale si valorile mobiliare in cazul societatilor inchise si au obligatia stabilirii castigului net anual/pierderii nete anuale, potrivit legii.
In cazul castigurilor din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare, la completarea formularului, se au in vedere dispozitiile Codului fiscal, dispozitiile Hotararii Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si normele privind determinarea, retinerea si virarea impozitului pe castigul de capital rezultat din transferul titlurilor de valoare, obtinut de persoanele fizice, aprobate prin ordin comun al ministrului finantelor publice si al presedintelui Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare.
5. Operatiuni de vanzare-cumparare de valuta la termen, pe baza de contract, precum si orice alte operatiuni similare, altele decat cele cu instrumente financiare tranzactionate pe piete autorizate si supravegheate de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare
Declaratia se depune de catre persoanele fizice care, in anul de raportare, au realizat castiguri/pierderi din operatiuni de vanzare-cumparare de valuta la termen, pe baza de contract, precum si orice alte operatiuni similare, altele decat cele cu instrumente financiare tranzactionate pe piete autorizate si supravegheate de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare si au obligatia stabilirii castigului net anual/pierderii nete anuale, potrivit legii.
In cazul operatiunilor de vanzare-cumparare de valuta la termen, pe baza de contract, precum si orice alte operatiuni similare, la completarea formularului se au in vedere dispozitiile Codului fiscal, si ale Hotararii Guvernului nr. 44/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.